VIDEO. Nyakim Gatwech a fost supranumită „Regina Întunericului”. Top-modelul sudanez hipnotizează cu frumusețea ei
Nyakim Gatwech este un model sudanez a cărei piele a fost declarată „cea mai neagră din lume”. Tânăra povestește că s-a confruntat toată copilăria și adolescența cu discriminări din cauza culorii tenului său, însă a reușit să își construiască o carieră de succes în ciuda traumelor prin care a trecut.
Datorită felului diferit în care arată, Nyakim atrage atenția oamenilor de la prima privire. Modelul a explicat faptul că în trecut că nu credea că va ajunge atât de faimoasă din cauza lucrurilor răutăcioase pe care cei din jurul său i le spuneau.
Însă, sudaneza nu a renunțat la visul ei de a ajunge în marile reviste de modă și, mergând la castinguri, a fost descoperită și arătată lumii.
„Negrul e indraznet si frumos. E de aur! Nu lasati standardele americane sa va afecteze sufletul african”, a spus Nyakim Gatwech când a fost invitată la emisiuni TV pentru a vorbi despre modelling și a-și spune povestea.
Ce a răspuns Nyakim Gatwech în momentul în care a fost sfătuită să își decoloreze pielea
Aceasta a povestit, într-o postare pe o rețea de socializare, cum a răspuns când a fost sfătuită să folosească înălbitor pentru a-și decolora pielea.
„Șoferul meu Uber mi-a spus să nu mă supăr că mă întreabă, dar dacă mi s-ar oferi zece mii de dolari, aș fi de acord să-mi decolorez pielea? Am început să râd atât de tare încât nu puteam formula un răspuns.
M-a întrebat dacă răspunsul e „nu” și i-am zis că poate fi sigură de asta. „De ce aș vrea vreodată să decolorez melanina cu care m-a binecuvântat Dumnezeu?”, am răspuns, omul fiind șocat că privesc asta ca pe o binecuvântare”, a scris Nyakim Gatwech pe Instagram.
În momentul de față, modelul cu cea mai neagră piele din lume este și unul dintre cei mai bine plătiți din breasla modelingului.